Maturitate

De curand,adica aseara, mai bine zis, mi s-a spus ca inca sunt un cpil, ca nu m-am maturizat.Si mi-a dat de gandit.Ce inseamna sa fi matur?
Eu inca nu am gasit o definitie concreta pentru asta, insa pe o parte as putea spune ca ma bucur ca inca nu m-am maturizat,ca mai sunt copil...fiindca maturitatea implica probleme serioase.Chiar daca pana acum am avut probleme, au fost din motive, poate prea mici, prea...nesemnificative comparativ cu ceea ce ma asteapta.
In orice caz, nu am de gand sa scriu prea mult...poate fiindca nu stiu ce sa scriu, poate nu stiu cum sa le insir...am doar cateva intrebari , daca cineva se ofera sa imi raspunda, as multumi.
1:Ce inseamna sa fi matur in conceptia ta?
2: Ai nevoie de cineva ca sa te impinga de la spate pentru a te maturiza?
3: Trebuie neaparat sa te lovesti de anumite aspecte ale vietii sau o poti face pur si simplu?

1000 de ganduri

Nu am nimic concret de zis, am 1000 de ganduri ce se suprapun, se contrazic, 1000 de sentimente ce vor sa fie exprimate intr-un fel sau altul si nu pot.
De ce eu? De ce inca o data aceeasi problema? De ce accept? De ce nu se poate altfel? De ce nu face ceva? De ce iubesc? De ce am nevoie de el? De ce nu are nevoie de mine? De ce ma face sa ma simt asa? De ce ma supara? De ce nu pot sa ii spun nimic? De ce daca ii spun se supara sau ma simt eu prost? De ce las atata de la mine? De ce nu face compromisuri? DE CE?
In mare parte aceeasi intrebare.Si raspunsul?De proasta...eu fiind proasta, adica subiectul in toata povestea asta.

P.S: Felicitari celor care au luat bacul!

Parintii

Eu am ajuns la concluzia ca am niste parinti de nota 20. Si ma bucur, totusi ca nu am realizat asta prea tarziu. Chiar daca a trebuit sa plec de langa ei, a trebuit sa raman singura, sa trebuiasca sa ma descurc pe cont propriu, fara ajutorul lor, si fara sa fie langa mine de fiecare data cand am nevoie de ei, poate doar cu o vorba, gluma..sau pur si simplu sa fie ... si poate nu imi dadeam seama nici asa, daca nu comparam. Instictiv, am comparat... cu parinti ai prietenilor, cunoscutilor. Si da, am parinti buni.Mai buni decat multi dintre acestia.
Poate ca nu au fost cum vroiam eu, mai ales cand eram mica... si mereu m-am plans de ei, ca nu ma lasa, ca nu ma alinta, ca nu ma ajuta... asta a fost situatia, o accept, cu toate ca se putea mai bine. Dar ca adolescenta, m-au ajutat extraordinar de mult, au fost acolo... tata cu o gluma, sau poate cu o injuratura ca sa ma enerveze sau sa imi atraga atentia de la problemele mele, si mama... de cate ori nu am zis ca nu stie sa ma asculte? Ca se enerveaza?Ca ma enerveaza si pe mine?!?Dar macar a fost acolo cand nu era nici o prietena, fiindca nu vroiam eu sa fie, sau nu putea... era mama, care lasa orice facea si imi acorda timpul ei ca sa ii plang pe umar, si sa ma sfatuiasca, asa cum a crezut ea ca e mai bine. Ea mi-a stiut cam toate secretele din ultimii 5 ani, si mi-a acceptat orice greseala sau prostie facuta. Si inca mai accepta, si sufera alaturi de mine, chiar daca nu e langa, sa ii pot plange pe umar.
Mi-a trebuit o distanta de 4000 de km ca sa imi dau seama ca imi iubesc parintii, a trebuit sa intru intr-o familie, care ma accepta, care se poarta ca si cum prezenta mea in aceasta casa e total normala, dar care, totusi, nu e familia mea.
mi-e dor de ei, sa ma cert cu tata, sa il alerg ca imi da o palma(in gluma) dar care ma doare, sa urle la mine ca nu vreau sa ii trimit un mail si eu sa ma enervez ca nu ma lasa sa il fac cum trebuie si mama, saraca sa incerce sa ne impace pe amandoi, sa se supere ca nu o bagam in seama si stam in fata calculatorului, sa incerce sa invete si ea cate ceva, doar ca sa isi petreaca ceva timp cu noi, sa se joace cu mine pe PS2 ca nu am cum sa ajung la o petrecere....da, imi iubesc parintii si imi e dor de ei si, cred ca ii si respect.
Si totusi, ma deranjeaza ca prea putini isi mai respecta parintii in ziua de azi. Prea putini le mai dau un sar'mana, prea putini isi mai iubesc parintii.
Asa cum sunt, buni sau rai, nu o sa ii puteti schimba ... si ei sunt singurii care vor fi langa voi neconditionat, sau cel putin asa ar trebui, ca mai sunt si exceptii, asta asa e.... dar nu ii puteti schimba.
Si, voi, parinti, incercati sa va intelegeti copii, sa le acordati un pic din timpul vostru, sa ii ascultati, sa le ascultati problemele care voua vi se pare "nesimnificative", poate pentru ei au o amploare mult mai mare, si au nevoie de voi....

Tu cum hotarasti?

Pe zi ce trece imi dau seama tot mai mult cat de repede se pot schimba lucrurile...cum iti poate lua o intorsatura viata si sa te mute la 180 d egrade fata de cum erai acum poate mai putin de 5 minute....si totusi, toate se datoreaza hotararilor pe care le luam, pe cont propriu, sau nu chiar.
Cum e mai bine?Sa hotarasc singur, fara sa cer parerea celor din jur, sau ... fara sa iau in seama ce spun ei; sau sa las pe alii sa aleaga in locul meu?
Eu optez pentru prima, sunt majora, vaccinata,de ce sa aleaga altul in locul meu?Ca apoi, in caz ca ceva iese rau, sa ma dau cu capu de pereti, si sa spun 'Ia uite ma, mai bine faceam cum ma gandeam eu...'. Da, exista si riscul sa faci ca tine si sa iasa prost, dar macar atunci sti ca a fost decizia ta, ai gandit-o la momentul respectiv, ai analizat-o si asa ai crezut tu ca e mai bine, dar a fost decizia TA.nu a trebuit sa gandeasca altul pentru tine.
Precizez ca ma refer in mare parte la adulti, la, sa zicem, oameni maturi, care sunt in stare sa gandeasca pe cont propriu si care pot lua macar aceasta decizie singuri..hotarasc eu, sau las pe altul sa dcida ce e mai bine sau mai rau?
Tinand cont ca exista aproximativ acelas risc in ambele cazuri, de ce prefer totusi sa aleg singura?Din cateva motive simple si logice.
1: Decat sa regret ce a facut altul, mai bine sa regret ce am facut, sau nu...eu singura. exact ce zieam mai sus.
2: Cand vine vorba de anumite subiecte mai "sensibile" sa le zic asa, oricat de apropiata ti-ar fi persoana care ar alege in locul tau, oricat de mult te-ar iubi, si ti-ar dori binele, nu poate intelege exact ce simti, ce gandesti, nu poate sti ce e mai bine pentru tine,NIMENI, in afara de tine insuti.

Asta a fost parerea mea


Tu cum hotarasti?